Tinitusul (acufenele) implică percepția unui sunet în ureche sau în cap fără o sursă externă. Acufenele se pot manifesta prin orice sunet, dar de obicei prin bâzâit, șuierat sau sunet de tip tonal. Unii pacienți experimentează sunete multiple.
Cele mai multe studii raportează că prevalența tinitusului este între 10% și 19% printre adulți. Senzația auditivă de tinitus este percepută cronic de aproximativ unul din trei adulți. Tinitusul este frecvent asociat cu pierderea auzului, cu expunerea la zgomotul intens, îmbătrânire, stresul cronic și, mai rar, cu alte patologii otologice, neurologice, infecțioase sau legate de utilizarea medicamentelor și alte comorbidități.
Clasificările principale pentru tinitus:
Poate fi constant sau intermitent și se aude într-una sau ambele urechi sau în interiorul capului. Sunetul ar putea fi pulsatil (fie sincron cu bătăile inimii) sau nepulsatil. Ambele tipuri pot fi obiective sau subiective.
Când este obiectiv, un observator poate percepe acufenele din exterior. Tinitusul subiectiv nu implică o sursă de sunet identificabilă, deci nu poate fi auzit prin examinare.
Tinitusul este acut dacă pacientul acuză starea de mai puțin de 3 luni și este considerat subacut după 3 luni. Se numește „cronic” atunci când pacientul acuză această stare de mai mult de 6 luni. Evaluarea dacă tinitusul este acut sau cronic este relevantă pentru alegerea conduitei terapeutice.
În funcție de severitate:
Cauzele
Mulți factori pot contribui la apariția tinitusului. Este un simptom nu o boală și, prin urmare, reflectă o anomalie subiacentă.
Pe lângă cauzele legate de auz, alte cauze potențiale trebuie să fie identificate sau excluse individual. În majoritatea cazurilor, etiologia tinitusului este necunoscută și multe abordări clinice sunt dedicate ajutorării pacienților să facă față acufenelor mai degrabă decât pentru tratarea cauzei.
(Sursa: „A multidisciplinary European guideline for tinnitus: diagnostics, assessment, and treatment”)
Pentru un diagnostic complet, pacientul trebuie să efectueze o serie de investigații:
– Teste audiologice: audiogramă tonală, timpanogramă, reflex stapedian, otoemisiuni acustice, acufenometrie
– Teste vestibulare: videonistagmografie, VEMP, test caloric
– Teste de laborator:
– hemoleucogramă, glicemie, testare sifilis, testarea complexului vitaminelor din grupul B, ionogramă serică;
– teste pentru evaluarea funcƫiei glandei tiroide: TSH, FT4;
– teste autoimune: anticorpi antinucleari ANA, c-ANCA, p-ANCA, factorul reumatoid.
Investigaƫii imagistice:
– RMN – în tinitusul de tip pulsatil poate fi necesar pentru a căuta o tumoră de vase (glomus), malformații arteriovenoase, anomalii vasculare, fistule arteriovenoase și anevrisme ale carotidei; pentru hipoacuzia asimetrică sau tinitus unilateral este indicat RMN-ul de unghi ponto-cerebelos pentru căutarea unei tumori de nerv auditiv (neurinom acustic);
– Tomografia computerizată (CT) – poate identifica un diverticul de sinus sigmoid sau o dehiscență de canal superior, fistulă perilimfatică;
– Ecografie doppler vase cervicale: ateroscleroza cu stenoza vaselor cervicale, malformații arteriovenoase, anomalii vasculare, fistule arteriovenoase și anevrisme ale carotidei.
Acufenometrie – este o investigație complementară audiogramei, în care se identifică intensitatea și frecvența la care apare tinitus-ul (acufenele). Odată descoperiți acești parametri, care pot varia de la o ureche la altă, se va crea un zgomot pe frecvența tinitus-ului și peste nivelul la care este perceput, în vederea mascării.
Cum se tratează tinitusul (acufene) în urechi:
Dintre metodele de tratament al tinitusului vom menționa:
– Terapia cu sunet: Utilizarea zgomotului de fundal pentru a ajută la mascarea tinitusului și pentru a reduce impactul acestuia asupra vieții de zi cu zi.
– Protezele auditive sunt recomandate și ar trebui să fie considerate o opțiune pentru pacienți cu tinitus asociat cu hipoacuzie (scăderea auzului).
– Progressive Tinnitus Management (PTM) – este un sistem ierarhic conceput pentru a ajuta audiologiștii în identificarea celui mai puțin intens sunet, în gestionarea adecvată a tinitusului, pentru a satisface nevoile specifice ale unui pacient.
– Tinnitus Retraining Therapy (TRT) – combină consilierea directă și terapia cu sunet pentru a induce obișnuința la acufene; s-a dovedit a avea un rezultat semnificativ, îmbunătățirea la 85% dintre pacienți. Scopul ei este de a reduce nivelul de stres şi anxietate care se pare că stau la baza apariƫiei tinitusului. Pacientul este învăƫat cum să se relaxeze pe parcursul unor şedinƫe cu frecvență săptămȃnală, care se desfășoară pe durata a cȃteva luni. Aceste ședințe sunt conduse de un psiholog și un otolog și necesită o implicare majoră din partea pacientului.
– Neuromonics Tinnitus Treatment (NTT) este o modificare a TRT în care stimulul de bandă largă folosit pentru mascare este încorporat într-un dispozitiv portabil. Sunetul este personalizat individual, folosind un algoritm bazat pe profilul auditiv al pacientului.
– Terapie cognitiv-comportamentală (CBT): O formă de terapie care ajută persoanele să-și schimbe gândurile și comportamentele legate de tinitus.
– Medicamente: Anumite medicamente, cum ar fi antidepresivele și medicamentele anti-anxietate pot ajuta la ameliorarea simptomelor tinitusului.
În ce constă terapia cu sunet?
Pe baza acufenometriei se poate identifica care este frecvența tinitusului, cu mascare ulterioară, una dintre metodele utilizate pentru mascare fiind terapia prin sunet.
Terapia prin sunet utilizează un sunet cu un spectru auditiv modificat, ce permite desensibilizarea acustică și adaptarea pacientului la efectele supărătoare ale tinitusului.