Laringologie

CE ESTE LARINGOLOGIA?

Laringologia se ocupă de patologia laringelui și a corzilor vocale, precum și de patologia regiunii cervicale.

Laringele are rol în respirație prin deschiderea glotei (îndepărtarea corzilor vocale de linia mediană), mecanism conștient dar și reflex, ce depinde de schimburile gazoase pulmonare și de echilibrul acidobazic. De asemenea, are rol în fonație (vorbire).

SIMPTOMATOLOGIE ȘI DIAGNOSTIC

Pacienții vin la cabinetul medicului ORL-ist pentru: durere de gât, tumefacție (umflare) a gâtului, disfonie (răgușeală), tuse, dificultăți la înghițit, fiind diagnosticați cu: laringită, polip de coardă vocală, noduli vocali, chist de coardă vocală, tumoră coardă vocală sau laringe, patologie faringolaringiană legată de reflux, adenopatie regiune cervicală, paralizie coardă vocală, disfonie funcțională.

phone icon

Telefon contact

0722620200

Suntem alături de dumneavoastră în fiecare zi

INVESTIGAȚII LARINGE

VIDEOFIBROSCOPIA laringiană – este procedura prin care se vizualizează, cu ajutorul camerei video, folosind un tub flexibil: interiorul laringelui, structurile acestuia, mobilitatea laringelui și a corzilor vocale, atât în respirație cât și în fonație.

Investigația durează 5-7 minute.

De obicei se face fără anestezie sau cu o ușoară anestezie de contact în fosa nazală, prin care se introduce fibroscopul și prin pulverizarea unui spray anestezic în gât; tubul se introduce prin nas și coboară prin spatele nasului în gât până sub baza limbii, vizualizându-se hipofaringele și laringele.

Se poate face și la copiii peste 7 ani, dacă aceștia cooperează.

DISFONIILE FUNCȚIONALE

Disfonia hiperfuncțională

Cordita hipertrofică

Nodulii corzilor vocale

Chistul corzii vocale

Edemul corzilor vocale

Polipul corzii vocale

Hemoragia corzii vocale

Ulcerul de contact (ulcerul aritenoizilor)

Disfonia hipofuncțională

NODULII VOCALI

Apar în cadrul disfoniilor hiperfuncționale netratate la timp. În mod normal, nodulii sunt prezenți pe ambele corzi vocale (”kissing” noduli). Tratamentul este foniatric (terapie vocală), medical și chirurgical.

POLIPUL CORZII VOCALE

Este o pseudotumoră benignă a corzii vocale, rezultând în urma unui proces inflamator. Un efort vocal important poate fi incriminat.Tratamentul este chirurgical și de reeducare vocală.

PARALIZIA UNILATERALĂ
A CORZII VOCALE

Cauzele sunt numeroase: tumori, postchirurgical (chirurgia tiroidei), postviral. Pacientul prezintă disfonie (răgușeală), disfagie cu aspirarea alimentelor în arborele traheobronșic, tuse.

TUMORILE MALIGNE ALE CORZILOR VOCALE

Disfonia (răgușeala), durerea de gât, tusea, adenopatia (tumefacția) laterocervicală, apărute la un pacient fumător trebuie atent investigate. Examenul videofibroscopic faringolaringian este deosebit de important. Cu cât diagnosticul este mai precoce, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari.

Completează datele pentru programarea
unei consultații la cabinet sau domiciliu.