ORL Pediatrie

PATOLOGIA ORL LA COPII

Patologia ORL pediatrică prezintă particularități anatomice, specifice vârstei și etapelor de dezvoltare a copilului, atât în patologia inflamatorie și infecțioasă acută, cât și în cea tumorală și traumatică. La copiii mici, otitele și rinofaringitele sunt mult mai frecvente, iar la copiii mai mari, predomină amigdalitele acute și sinuzitele.

Se consideră că puține afecțiuni din patologia copilului prezintă dramatismul simptomatologic și necesitatea de intervenție promptă, precum în cazul corpilor străini respiratori, al laringitelor acute, al hemoragiilor și al traumatismelor din sfera ORL.

De la o simplă răgușeală până la tulburări de auz sau de echilibru, examenul ORL pediatric este necesar pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea diverselor afecțiuni ale urechilor, nasului și gâtului. Numeroase cazuri de urgență în ORL pediatrie necesită la început internare și urmărire de către medicii pediatri. Astfel, examinarea atentă a copilului și o bună colaborare între medicii specialiști vor stabili diagnosticul și atitudinea terapeutică.

Toate tratamentele medicamentoase recomandate copiilor sunt adaptate vârstei și greutății acestora. În ceea ce privește intervențiile chirurgicale, urmărim că ele să fie cât mai puțin invazive și recomandate doar atunci când alte variante de tratament nu s-au dovedit eficiente.

Consultatii

Consultații la cabinet

Clinica ORL Blvd Dacia nr. 19 Interval orar dedicat L-V 17:00 - 20:00 Programare rapidă, fără riscuri de expunere, fără aglomerație Spațiu nou, sigur, prietenos pentru copii, jucării, recompense

Consultatii la domiciliu

Consultații la domiciliu

Pentru urgențe și copii nedeplasabili Disponibilitate în weekend Consultație în mediul familial, fără teamă de infecții Comunicare rapidă, prin telefon sau whatsapp direct cu medicul

clinica virtuala

Consultații online

Pentru urgențe Program inclusiv în weekend Rezolvare rapidă de la distanță

Copiii sunt aduși de părinți la cabinetul medicului ORL-ist pentru următoarele probleme:

NAS: obstrucție nazală (înfundare nas), sforăit, epistaxis (sângerare nazală), rinoree, fiind diagnosticați cu: vegetații adenoide hipertrofiate (mărirea de volum a țesutului limfoid din spatele nasului), rinofaringită, rinită alergică, corp străin intranazal, traumatism nazal, sinuzită 

GÂT: durere în gât, dificultăți la înghițit, disfonie (răgușeală), fiind diagnosticați cu: amigdalită, faringită, laringită, corp străin în gât, adenopatie, parotidită

URECHE: otalgie, tumefacție ureche, înfundare ureche, hipoacuzie, fiind diagnosticați cu: otită externă, otită medie, otită seroasă, corp străin ureche, otomastoidită

Fibroscopie - ORL Pediatrie

Medic ORL pediatru la domiciliu

Ce cuprinde consultul ORL pediatric la domiciliu:

  • Istoricul medical al copilului
  • Examinare clinică
  • Recomandare tratament, rețetă
  • Recomandare investigații și alte consultații suplimentare
  • Recoltare analize la cerere (exudat faringian sau nazal, secreție otică, test covid)
  • Sfaturi, răspunsuri la întrebări medicale din sfera ORL

Program* consultații la domiciliu pentru copii

Luni – Vineri 8:00 – 10:00

Sâmbăta 9:00 – 10:00

*programul se poate adapta în funcție de disponibilități. Pentru urgențe se pot face deplasări și în afara acestui program

phone icon

Telefon contact

Suntem alături de dumneavoastră în fiecare zi.

INVESTIGAȚII ORL LA COPII

INTERVENȚII CHIRURGICALE LA COPII

FRENOTOMIA sublinguală / buză superioară reprezintă secționarea frenului scurt și gros dacă acesta este un impediment pentru alimentație sau pentru vorbire prin reducerea mobilității limbii / buzei; se efectuează clasic sau cu ajutorul laserului; cu anestezie locală sau generală.

ADENOIDECTOMIA reprezintă ablația vegetațiilor adenoide (polipi); cu anestezie generală; se efectuează clasic sau sub control endoscopic.

AMIGDALECTOMIA constă în îndepărtarea amigdalelor palatine.

ADENOAMIGDALECTOMIA reprezintă ablația amigdalelor și a vegetațiilor adenoide.

ADENOIDITA CRONICĂ HIPERTROFICĂ

Reprezintă inflamația vegetațiilor adenoide hipertrofiate; copilul prezintă obstrucție nazală de o perioadă lungă de timp, secreții nazale groase, sforăit, apnee de somn uneori.

OTITA SEROASĂ RECURENTĂ

Reprezintă inflamația mai puțin dureroasă a urechii, dar cu scădere de auz; de obicei la copilul cu obstrucție nazală datorată vegetațiilor adenoide; constă în acumularea de lichid sermucos în urechea medie, acesta înlocuind aerul prezent în mod normal. .

INFECȚIILE RESPIRATORII VIRALE RECURENTE

Sunt normale între 6-8 episoade pe an la copilul care frecventează colectivitatea.

OTITA MEDIE ACUTĂ CONGESTIVĂ

Este frecvent întâlnită la copiii care merg în colectivitate; copilul prezintă otalgie în contextul unei infecții respiratorii acute cu obstrucție nazală, rinoree (secreții nazale), posibil și febră, tuse.

Completează datele pentru programarea
unei consultații la cabinet sau domiciliu.